Pierderea unei sarcini sau avortul spontan reprezintă subiecte complexe și sensibile, adesea învăluite în tăcere și controversă. Alegerea de a păstra secretă sarcina până la sfârșitul primului trimestru poate fi motivată de dorința de a minimiza riscul de pierdere, dar și de a evita eventualele judecăți sau compătimiri din partea celor din jur. Această decizie poate genera sentimente de nesiguranță, accentuate de lipsa controlului asupra evoluției sarcinii, și poate contribui la izolarea emoțională, având în vedere că pierderea este ținută adesea în secret, de către familie sau chiar de către femeie însăși.
Fenomenul pierderii sarcinilor este unul frecvent, aproximativ jumătate dintre ovulele fecundate prezentând anomalii cromozomiale, iar 10-30% dintre sarcini întrerupându-se în mod natural. Riscul unei a doua pierderi este situat între 3-5%, cu o creștere semnificativă la 17-25% pentru a treia pierdere și 25-46% pentru a patra. Mai mult de 13.5% dintre pierderi necesită spitalizare, ceea ce poate amplifica impactul asupra stării psihologice a femeii.
Într-un studiu al literaturii de specialitate din 2021, am investigat impactul psihologic al pierderilor de sarcină asupra femeilor, identificând diverse tulburări studiate, precum tulburările depresive (42%), tulburările de anxietate (25%), tulburările asociate traumei și factorilor de stres (15%), abuzul de substanțe și dependențe (5%), tulburările somatice și ale ciclului somn-veghe (3%), disfuncțiile sexuale, precum și alte tulburări psihotice, paranoide și obsesiv-compulsive (sub 1%). Aceste efecte psihologice variate sunt influențate de o gamă de factori, incluzând vulnerabilitatea genetică a femeii, factorii de mediu și aspecte individuale.
Din perspectivă biologică, prima pierdere poate declanșa reacții în lanț, cu impact asupra sistemului nervos simpatic, responsabil de răspunsul "luptă sau fugi" în situații de stres, reducerea activității sistemului nervos parasimpatic (responsabil de digestie și odihnă), și afectarea celulelor NK (Natural Killer) responsabile cu activitatea sistemului imunitar. Pierderile ulterioare cresc riscul de alterare a stării de bine, dezvoltând sentimente de neputință, neajutorare, tristețe, nerăbdare și frustrare, care pot evolua către tulburări depresive, de anxietate, tulburări asociate traumei și de stres, disfuncții sexuale, sau pot contribui la forme de adaptare nesănătoase, precum abuzul de substanțe și dependențe, mai ales în absența unui suport social adecvat.
Crescerea interesului pentru identificarea implicațiilor psihologice ale pierderilor evidențiază o necesitate neexplorată și oportunități de cercetare în acest domeniu. Pierderile de sarcină pot fi considerate factori de risc în dezvoltarea tulburărilor mintale, iar aceste tulburări sunt mediate de o combinație complexă de factori genetici, de mediu și individuali.
Factorii de suport, cum ar fi rezistența genetică, un mediu educațional și familial pozitiv, o percepție satisfăcătoare a relației de cuplu, suport social solid și caracteristicile individuale, cum ar fi o personalitate orientată către acțiune, scop și optimism, pot juca un rol crucial în contracararea vulnerabilității și potențarea rezilienței psihologice.
Pe de altă parte, factorii de risc, precum vulnerabilitatea genetică, nivelul scăzut al educației și venitului, suportul social deficitar și percepția nesatisfăcătoare a relației cu partenerul sau nivelul crescut de neuroticism, pot contribui la evoluția negativă a stării psihologice.
Intervențiile terapeutice pentru abordarea acestor tulburări specifice generare de pierderi se axează, în primul rând, pe psihoeducație, oferind cunoștințe și înțelegere asupra proceselor psihologice implicate. Ulterior, se identifică și dezvoltă factorii personali de suport, se evaluează și se optimizează mediul suportiv, și se dezvoltă aspecte individuale esențiale pentru gestionarea situației.
Există diverse tehnici terapeutice dedicate ameliorării simptomelor asociate pierderilor, precum terapia cu rezoluție accelerată, care propune o rescriere imaginară a amintirilor, promovând o perspectivă mai pozitivă și facilitând acceptarea pierderii și a lipsei de control. Terapiile cognitive sunt orientate către promovarea unui mod sănătos de gândire și auto-conștientizare a trăirilor.
De asemenea, se utilizează tehnici specifice de consiliere și optimizare, precum identificarea și implementarea soluțiilor, solicitarea ajutorului profesional, precum și implicarea în grupuri de suport. Aceste abordări contribuie la construirea unui cadru solid pentru recuperare și regăsirea controlului în fața provocărilor generate de pierdere.
Aceste tehnici sunt doar câteva din numeroasele abordări terapeutice disponibile, iar fiecare femeie reacționează diferit la procesul terapeutic. În cazul în
Februarie 2024, Psiholog Abruda Varodi Monica
